Părintele Calciu Dumitreasa nu mai e aici
Wednesday, 22 November 2006, 14:59 |Venit in tara sa sustina o conferinta, Parintele Calciu-Dumitreasa a fost operat de urgenta, dar boala l-a doborat trupeste. Avea 81 de ani, din care vreo 21 i-a petrecut prin inchisorile comuniste. Viata sa, predicile sale ar trebui sa fie pilde pentru fiecare dintre noi. Regimul comunist, ca atare, s-a dus, dar Raul vietuieste sub diverse forme. Ademenitii raului, trec de la un partid la altul, azi vand pe unii, maine pe altii. Ieri vindeau la gostat, azi vand din supermarket.
Dupa cum spunea si Parintele Delarohia (Steinhardt) Hristos nu se marturiseste in gand. Hristos nu este seminarul vietii noastre intime, de acasa sau de la cafenea. Despe Hristos vorbesti pe sleau, arati ce hram porti, cu voce tare (mai zice Steinhardt). Asa a facut si parintele Calciu. Predicile sale de la Biserica Radu-Vodã din Bucuresti (1979), adresate in special tinerilor, l-au “trimis” din nou in inchisoare. Astazi, cand avem nevoie mai mare de asemenea oameni, “vedem ca s-au dus”.
Nu cred in societate, nu cred in tehnologie, nu cred in Parlament, nu cred in televizor. Nu mai cred in nimeni si nimic care nu-si are duhul in Biserica. Ba o viata avem aici, si nu vreau sa o dau corporatiei sau schimbului valutar.
Voi ce hram purtati ?
5 Responses to “Părintele Calciu Dumitreasa nu mai e aici”
Hram corporatist.
Aline, oamenii aduc schimbarea. Decat sa plangem, hai sa schimbam ceva. Tu scrii. Foarte frumos. Insa ca sa schimbi ceva trebuie sa promovezi ideile tale, altfel ele raman un efort laudabil si atat.
Succese si scuze pentru stilul didactic. Ma mai loveste si pe mine grandomania cate o data.
Fie si faptul ca public pe net, e o forma de “promovare”.
Hram de rataciti.
Cruce cu design strain.
Asta purtam. Ai vazut cu zice o rugaciune: “fereste-ma de frumusete straina”? De te si intrebi, straina de ce?
Poate de darul cu care am fost daruiti fiecare si pentru care ni se va cere socoteala.
In fiecare dimienata ma intreb ce sa fac cu darul meu? Si de niste ani bni ma tot intreb.
Adeseori ma gandesc sa fiu bland cu aproapele meu, dusmanul. Reusesc doar in masura in care “las de la mine” cu adeseori incalculabile urmari nefericite pentru mine.
Marturisesc si sotto voce, dar care sa-mi fie fapta care sa marturiseasca?
La sevici, de pilda?
Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l bucure pe Parintele Calciu
“žSingura sansa de supravietuire a crestinismului rasaritean este aceea a unui razboi întru cuvânt. Solutia noastra este aceea a lui Calciu-Dumitreasa…”, afirma N. Steinhardt.
Cred ca este cea mai buna cale de urmat de catre cei care cred in D.zeu. Si aceasta nu cred ca e cea mai mare problema a romanilor. In ciuda sondajelor generoase care claseaza Biserica (”Marea Casa a lui D.zeu”) pe primul loc in toate topurile posibile, si apoi pe locul doi Armata, exact ca in statele fundamentaliste, Romania este o tara cu oameni fara nici un D.zeu. Asta e tragedia romanilor, cu toate tehnologiile si strategiile de afaceri, si toate multinationalele prezente in tara. Am intalnit in Israel, tara celor care inca il asteapta pe Mantuitor, desi nu cred in el, cele mai dedicate persoane pentru natia lor, pentru casa si misiunea Israelului. Au reusit evreii, din 1948 incoace, de cand au infiintat statul Israel, sa devina una dintre cele mai sonore si persuasive natiuni ale lumii. Cu doar 7 milioane de locuitori. Toate acestea le-am scris numai pentru a va pune pe ganduri… Restul e tacere, ori “razboi intru Cuvant” ori “pace, pace intre dobitoace” (cum spuneam involuntar cand eram mici, in curtea casei sau in incinta blocului).