Alex Rădescu

Calimanesti-Valea Mărului-cabana Cozia

Sunday, 22 July 2007, 21:59 |

Cât timp poti să ţii în loc un autocar plin, în aşteptarea unui singur pasager ? Daca reuşiţi ceva peste 30 de minute, admiraţii Poate că prin alte ţări nu prea reuşeşti , dar acilea la noi se poate. Asta şi dacă ai un jurist la bord iar şoferul e român de-al nostru, înţelegator că şi el e om

Cam asa plecaram noi din Bucuresci spre Calimanesti, intr-o prea calduroasa dupa-masa de iulie. Noi 8+ bagaje montane de vikend. In iubirea neconditionata a celor care populau autocarul cu destinatia Pitesti-Valcea-Calimanesti. Lasand deoparte bufnitura auto prin care au trecut trei din grupul nostru, venind spre autogara, drumul a fost lin, la intarzierea de plecare s-a mai adaugat si un ambuteiaj ceva pe la iesirea din Bucuresti. Si apropo de bufnitura mentionata, celuilalt sofer i s-a lasat in mare graba o carte de vizita pentru ca prietenii mei se grabeau catre autogara

Si uite asa ajunseram pe inserate la calimanesti, sa tot fi fost 9 jumate, cu o racoare la care bucurestenii viseaza nadusiti. Acolo ni se alatura Jean, om al locurilor si prieten cu cativa din grup. Baiat de nadejde. Grupir si plecare spre Valea Marului. Aprindeti lanternele ca bezna ne asteapta ! Dupa aproape doua de mars, prin padurea cu milioane de licurici, fleasca si rupti de bagaje ajunseram la cabana. Cu un zambet larg al celui care, dupa drum lung, ajunge la destinatie, asa si noi…Si chiar izbucniram in ras vazand cum era cabana inchisa Nimeni, nimeni. Fireste ca ne facuram comozi, ca doar nu degeaba avem studii superioare

Dupa ce aruncaram la uscat tricourile, incepura pregatirile de cina. Gratarul sedea singur si inca nu ardea sa petreaca o noapte cu noi. Care cu vreascuri, care cu cruditatile, care tinea lanterna, care cu berea. Diviziunea muncii. Micii si oaia au fost sfasiati in mare viteza dupa care am trecut usor catre saci caci a doua zi era drum lung. Dupa cateva reprize de mistouri spumoase, fiecare s-a scurs in lumea lui nocturna…

O nouă zi in padure e musai sa înceapă la râu, cu înviorare. Mic dejun, cafele scurte, pregatirile…La revedere, cabana draga!

De la Valea Marului, drumul spre Cozia trece prin paduri, cândva de neumblat, candva umblate de sfinţii pustnici. Pustnici de la Cozia sau sfinţi neştiuti ai României. Sfinţite trebuie că sunt locurile astea de cei care s-au nevoit intru Hristos! Drumul forestier ajunge la manastirea Stanisoara, de unde pana la cabana mai sunt cam 4 ore. Asta daca nu ai toate bagajele cu tine. Iar daca le ai, atunci popasurile sunt mai mult decat binevenite. Apa ! La Stanisoara trebuie umplute toate recipientele pentru ca nu mai gasiti alte izvoare pana sus. Si lichidul pretios se duce in trup cu o viteza la care nici nu te gandesti…

Drumul e nespus de frumos si destul de greu incat se te cheme si in alte dati. La un popas se deschide o perspectiva catre Valea Oltului, spre Calimanesti. Dar nu toti sunt impresionati. Sa continuam…

Cand ajungeti la cablu sa stiti ca nu mai e mult, dar mai e ceva

Balconul e superb!

Si inca putin, mai sunt cateva sute de pasi. Si cum vedeti releul sa stiti ca ati si ajuns

Cabana Cozia e la 1570. Am plecat de la Valea Marului pe la 9 jumate si am ajuns sus pe la 16.45. Am ras o portie si jumate de ciorba de pui. Altii nu au reusit, dar dupa atata efort o mancam si cu mana. Baut, in 3, u litru jumate de Biborteni in 10 minute. Dupa golire, Nicoleta imi atrage atentia ca sticla era expirata de prin iunie. Sanatate ! In curand au ajuns si restul si dupa o somnolentza prin iarba din jur, am trecut la cazare. Distractia in zona era asigurata si de la o cabana din apropiere unde era petrecere mare printre padurari. Muzica lor populareasca acoperea un maaaare cerc in jur. Erau ceva banateni pentru ca mai scapa ceva patriotism local, ce faina e timisoara…

Fortza si echilibru cu baietii care prepara gratarelul. Si am avut imensa bucurie de a dârdâi de frig cu 3 ţoale pe mine. Fiind singurul de pe Jii, m-am delectat si cu o ţuica fiarta.. Restul e friptura!

Dormit greu si prost, trezit primu pe creasta Pe la 8 si ceva, face ochi si maestrul de gratar, Ionut. mergem la cabanier sa cerem cate un ceai. Grea sarcina pentru cabanier. Ii vâjâia ceva si se simţea in dificultate cu anumite legi ale naturii

Linistea in zona e sparta de padurari care incep ziua in fortza populareasca. Baga mare! Si turistii incep sa iasa din cabana, unul cate unul, de nevoie

Mai gasim ceva resturi de mic dejun. Unii se intind la bere, altii mai pleaca in zona. Am mai strabatut niste zone din apropierea cabanei. Un frumos nesfarsit….