Alex Rădescu

Pestera Ialomitei – drumuri de concediu I

5 august

Sunt mai multe căi de acces la Peştera Ialomiţei. Venind din Sinaia, am luat telecabina până la 2000 si apoi am trecut la marş. Nu prea era timp de promenadă: bătea un vânt îngrozitor. Cam într-o oră eram la Piatra Arsă, ceasurile să fi fost în jur de 10.20. Un mic popas: schimbare de tricou, nişte ciucalată, apă. De aici faci stânga, spre Peştera. Mergi o porţiune de drum de maşină dupa care o iei la dreapta şi urmăresti traseul marcat. Nu ai cum să te rătăcesti. Drumul e usor, mergi prin pădurici. La un moment dat dai peste un peisaj sinistru, o mulţime de copaci uscaţi. Pare că a trecut un val de Cernobîl pe acolo. Totuşi, e zmeura din abundenţă si înaintea noastră, un grup de unguri dăduse deja iama în micile şi gustoasele fructe Cum ai ajuns la zmeuriş, în pantă zăreşti aşezările de lângă hotelul Peştera. Cred ca era 12 deja când am ajuns la gura Peşterii, la mânăstire. Buluc de lume. Zona e superbă, pe chei. Mici cascade şi un izvor rece care ar putea să trezească la viaţă tot sudul României. Istoria bisericuţelor care s-au zidit aici este de-a dreptul înflăcărată. ÃŽn peste patru sute de ani de la primul lăcaţ, s-au produs mai multe incedii. Actualul aşezământ nici nu a împlinit majoratul. Mânăstirea ofera şi gazduire iar locurile sunt sfinţite prin generaţiile de schimnici care s-au nevoit in zonă.

Drumul in pestera se scurge pe lângă bisericuţă. Nu este ceva spectaculos, cel putin pe lungimea traseului străbătut de noi. Nu am ajuns până la Altar, dar am mers destul de mult în adâncul peşterii. Este luminată, dar nu strică să aveţi la voi o lanterna. E de preferat să nu căraţi în spinare rucsaci mari pentru că sunt unele pasaje prin treceţi cocoşaţi. Fiţi atenţi pe unde călcaţi. Pietrele sunt alunecoase iar lemnul treptelor e umed. Ne-am mişcat încolo şi încoace prin peşteră, dar a trebuit să ne retragem la un moment dat pentru că ne propusesm un traseu destul de lung în acea zi de duminică.

Am coborât in poieniţa de la baza mânăstirii si am mâncat ceva lânga râu. Din motive de ceasuri înaintate am hotărât să luam telecabina până la Babele si de acolo urma sa ne continuăm a pied traseul propus initial. La telecabina însă s-a cam pus capăt intenţiilor noastre turistice din acea zi. Baietii de la telecabina ne-au spus că e vijelie mare la Babele, că va fi o ultima telecabina spre acel punct iar acolo, daca nu se domoleste vântul, nu va mai circula spre Busteni. E adevarat că dinspre Busteni-Babele veneau de câteva ore bune niste legiuni de nori, dar am tot sperat că nu va ploua. Cu mare tristeţe am aşteptat telecabina, maşinărie care s-a pus in miscare la 2 jumate…Am prins ultima telecabina de la Babele iar in Busteni ne-a ajuns o rupere de nori. De vară, maximum 10 minute Astfel se sfârşi drumetia care, iniţial, îsi propusese şi alte destinatii…Dar vor mai fi zile!