Biserica la rascruce
Monday, 7 July 2008, 16:51 |Miine se intruneste Sfintul Sinod pentru a discuta, intre altele, si despre cazurile: Inaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului şi Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradei.
-Monahii de la Sfintul Munte Athos scriu BOR:
Cei care au o vie conştiinţă de sine ortodoxă şi un ascuţit simţămînt ortodox văd cum este încălcată în gradul cel mai înalt credinţa noastră, a ortodocşilor, în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească.
Actul neaşteptat al Prea Sfinţitului Mitropolit mai sus pomenit răstoarnă din temelii Eclesiologia Ortodoxă şi constituie încălcarea extremă a Sfintelor Canoane, adevărată jignire adusă înseşi Tainei Bisericii.
-Laicatul, alaturi de 90 de manastiri si 11 parohii, cere caterisirea IPS Nicolae si a PS Sofronie.
Lista semnatarilor aici.
Amestecul celor de altă credinţă, în special al romano-catolicilor şi greco-catolicilor, în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe nu fac decât să pună într-o lumină şi mai proastă dialogul cu aceştia. În cazul în care ierarhii ortodocşi vor fi împiedicaţi prin ameninţări şi intimidare să-şi împlinească menirea de păzitori ai dreptei credinţe şi ai păcii Bisericii, vom fi constrânşi să cerem celorlalte Biserici Ortodoxe să întrerupă dialogul cu romano-catolicii.
Mai mulţi părinţi stareţi au rânduit ca în mănăstiri zilele de luni, marţi şi miercuri să fie petrecute în post şi în rugăciune, pentru ca bunul Dumnezeu să se milostivească şi să trimită Duhul Său cel Sfânt asupra celor ce sunt puşi de Hristos să vegheze la păstrarea păcii Bisericii Sale.
-Fratele Pavel scrie despre Biserica la rascruce
-Trecind pe la citeva schituri din nordul Vilcei, am apucat sa stau putin de vorba cu unul din stareti. Sa ne pastram dreapta credinta, sa respingem ecumenismul, sa fim buni crestini
Doamne ajuta!



13 Responses to “Biserica la rascruce”
Astia fac tot felul de proteste, iar badilita mai scrie cate ceva pe un site catolic.Ce am ajuns:
Prejudecati ortodoxiste
poate ca unele lucruri ar fi trebuit de mult puse la punct…mergand prin tara fagarasului am aflat cu durere ca biserica crestin ortodocsilor din Fagaras a fost pur si simplu luata de catolici, acum ceva timp in urma…e o poveste trista dar…adevarata.
De acord cu cele scrise de Vorbaret. Lucrurile trebuiau puse la punct de mult, iar acum este ceasul al doisprezecelea. Sa dea Dumnezeu sa fie bun.
Domnul Badilita bate campii in privinta ortodoxiei de foarte mult timp…Sa speram ca maine Sf. Sinod va transa lucrurile.
Da. ma. e o conspiratie catolica menita sa distruga Ortodoxismul romanesc…voi chiar nu va dati seama ca toate astea sunt puse la cale de oameni care vor sa dezbine?
@Paul Slayer
Eu zic sa declansezi vanatoarea de vrajitoare, prindeti catolicii si rupeti-le picioarele, asrdeti-i pe rug ca pe niste “eretici” ce sunt. Nu ati invatat nimic din greselile catolicilor, pentru ca nu vreti sa vedeti ce sunt de fapt acesti catolici…
“Amestecul celor de altă credinţă, în special al romano-catolicilor şi greco-catolicilor, în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe nu fac decât să pună într-o lumină şi mai proastă dialogul cu aceştia. În cazul în care ierarhii ortodocşi vor fi împiedicaţi prin ameninţări şi intimidare să-şi împlinească menirea de păzitori ai dreptei credinţe şi ai păcii Bisericii, vom fi constrânşi să cerem celorlalte Biserici Ortodoxe să întrerupă dialogul cu romano-catolicii.”…presupunand ca treaba asta cu “amestecul” in treburile interne ale Bisercii Ortodoxe (a propos, treaba asta cu “romano-catolicii” scrisi cu litera mica mi se pare foarte penibila, incepeti sa semanati cu aia de pe forumurile Prosport, care scriu steaua si dinamo cu litere mici), ar fi adevarata, era mult mai bine sa se amestece musulmanii, nu?
In fine, cred ca dialogul pe aceasta tema este inchis, in ceea ce ma priveste…de cand a inceput toata aceasta poveste cu impartasirea la greco-catolici, toate aceste articole, scrise pe acest site si pe altele, m-au jignit profund. Si nu este prima data, dar am incercat sa trec cu vederea, de dragul prieteniei si respectului pe care le am pentru Alex. In momentul in care ti se spune insa permanent ca esti un “eretic” si credinta ta in Dumnezeu si Iisus Hristos este neadevarata, prietenia si respectul incep sa paleasca, pentru ca inseamna ca nu sunt returnate.
Problema cu impartasirea Inaltpreasfintitului Nicolae este o una INTERNA orotodoxa. Eu nu inteleg de ce trebuie blamati Romano-Catolicii.
Eu sunt romano-catolic., nevasta mea este ortodoxa. Seara, indiferent de ora sau de greutatile zilei, ne asezam amandoi in genunchi si ne rugam la ACELASI Dumnezeau, la ACEAASI Fecioara Maria si la ACELASI Iisus Hristos.
@andrei: cind scriam despre catedral plaza nu mai erai “jignit”, nu ?

lasa ca iti explic io la bere. e vorba de papistasi, nu de tine
apropos, vezi ca ti-am lasat ceva pe mess. sper sa nu te jigneasca si aia
Eu am incercat sa fiu echilibrat si chiar sa nu ma implic in discutiile astea…pe mine nu ma intereseaza POLITICA, ma intereseaza CREDINTA. Nu vreau sa se uneasca Ortodocsii cu Catolicii sub conducerea Papei, vreau sa fie doua Biserici Surori, crestine, fiecare cu conducerea ei, asa cum este si in prezent.
A propos de Cathedral Plazza. Catedrala Sfantul Iosif este in Bucuresti, Romania, nu in alta tara. Mi s-a parut normal sa scrii despre ea.
Poate vorbim intr-adevar la o bere despre toate astea, desi nu cred ca putem avea puncte de vedere convergente. Eu sunt catolic si nu mi-e rusine cu asta si nici nu-mi va fi. Si nici nu ma consider eretic si cred ca cei care-i numesc astfel pe catolici uita de anumite anateme care au fost ridicate (daca tot e sa vorbim despre politica)
Mult discutata problema a impartasirii la greco-catolici, este, dupa cum spuneam si mai sus, o problema interna a Bisericii Ortodoxe Romane. BOR sa rezolve problema, nu trebuie cautati vinovati in randul Catolicilor. Pana una-alta, Inaltpreasfintitul Nicolae este un preot ortodox si vine din interiorul Bisericii Ortodoxe. Daca ceea ce a facut este atat de grav precum spune toata lumea pe aici, inseamna ca de vina este Biserica Ortodoxa din randurile careia vine. Poate Biserica Ortodoxa, in loc sa caute vinovati si conspiratii in randul Catolicilor, ar fi bine sa-si faca curatenie in propria ograda.
Nu am inteles chestia de pe mess…o sa te rog sa fii un pic mai explicit.
@elefterie
Ai auzit de liberatea de exprimare? Nu sunt de acord cu atacurile acestui
@ elefterie
Ai auzit de liberatea de exprimare? Nu sunt de acord cu atacurile acestui Badilita, despre care nici nu am mai auzit pana acum. Acest tip de atitudine nu face bine nimanui. Cu toate acestea, fiecare are dreptul sa spuna ce are el chef…formularea ta este tendentioasa “mai scrie ceva pe un site catolic’…site-ul este greco-catolic, asta asa, de amorul corectitudinii iti spun.
@multe sint in romania si n-ar trebui sa fie.
era un link. daca nu l-ai gasit il mai trimit miine o data.
si remember cum ne considera pe noi, ortodocsii, papa Ratzinger ? “Biserica particulara”. E o “bula” a celui care e infailibil…
…si eu te iubesc crestineste
@ Alex
“In acelasi timp, este necesar ca ortodocsii clerici, monahi si mireni sa nu foloseasca cu usurinta si patima cuvinte grele ca “erezie” si “eretici”, “apostazie” si “tradare”, la adresa altor ortodocsi sau la adresa altor crestini, deoarece adesea sub pretextul ca salvam Ortodoxia ne uratim sufletul, intrucat despartim dreapta credinta de iubirea crestina smerita. Uitam ca de fapt trebuie sa “tinem adevarul in iubire” (Efeseni 4, 15), sa aparam si sa promovam “credinta lucratoare prin iubire” (Galateni 5, 6), dupa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel.” – Preafericitul Parinte Patriarh Daniel al Romaniei
@andrei: vezi ce am zis inainte
Infailibil=mindrie=….
..si noapte buna!
PS. vii miine la judas priest ?
@all:
))