Librării: “Anastasia”-are marfă, “Noi”-în declin
Thursday, 14 August 2008, 20:10 |La doi paşi de Izvorul Rece, cum vii pe bulevard dinspre Roseti, funcţionează librăria “Părintele Galeriu“. Bănuiesc că aparţine Fundaţiei Anastasia, o instituţie care a avut vremuri frumoase. Găseşti în librărie doar cărţi tipărite la editura Anastasia, un motiv de bucurie pentru cei care nu au prins anii buni ai fundaţiei conduse de Sorin Dumitrescu. Rafturile pline de cărţi unesc plafonul cu podeaua iar cutii cu alte volume încă zac prin micuţa librărie. Cum nu prea mai găseşti în alte locuri cărţile scoase la Anastasia, deschiderea acestei librării este lucru minunat.
Despre librăria Noi de la sala Dalles de pe Magheru, nimic de bine. A fost cumpărată de Diverta (RTC) si arată a fabrică achiziţionată pentru a fi închisă. In primul rînd că s-a renunţat la împărţirea pe edituri (cum ne obişnuisem de ani de zile) in favoarea genurilor. Apoi îţi sare în ochi împuţinarea titlurilor, multe rafturi fiind sărăcăcioase. De asemenea, mesele dintre rîndurile de rafturi, mese pline de cărţi odinioară, au fost reduse numeric şi abia au cîteva volume. Am intrat prima dată in această librărie prin toamna lui 1995. Era absolut nou pentru mine, altfel decît librăriile tradiţionale. In timp s-a extins iar marfa era diversă si bogată. Acum are un aer trist. A fost Cărtureşti avant la lettre (fără ceai).



3 Responses to “Librării: “Anastasia”-are marfă, “Noi”-în declin”
merita un drum…
asta cu noi e intr-adevar o veste proasta. nu am mai trecut p’acolo de ceva vreme si cum ies rar am parte numai de surprize. unele “cam” triste.