“Dumnezeu s-a nascut in exil” – o nouă ediţie
Wednesday, 17 December 2008, 09:41 |Editura ART a lansat ieri o noua editie a romanului Dumnezeu s-a nascut in exil. Aceasta reeditare cuprinde si Dosarul Premiului Goncourt 1960 si un text testamentar al autorului Despre degradare şi risc .
Pentru mine este o carte fundamentala. Romanul lui Vintilă Horia nu reprezinta doar o dramă a exilului românesc în secolul XX sau o mărturie baptismală a neamului nostru, ci chiar o parabolă hristică, a prigonitului Iisus. Dar în exilatul Ovidiu, tocmai la margine de imperiu, în viscol barbar, se pot regăsi mulţi. Se pot regăsi chiar popoare. Şi nu printr-o identificare cu un personaj (chiar real precum poetul Ovidiu), ci prin acea venire in fire. care la noi, la români, este tocmai miraculosul pe care îl trăieşte şi păgânul poet imperial, Ovidiu, în Dumnezeu s-a născut în exil.
Am citit cartea pe nerăsuflate, de două ori, ediţia scoasă de Anastasia cu nişte ani buni în urmă. Şi am împrumutat-o persuasiv şi la alţii.
În ceea ce priveste ruşinosul Dosar Goncourt, merită citit şi învăţat pe dinafară cu înghiţire de pagini. Scîrbit de scandalul păduchioşilor roşii (sau doar năimiţi slugarnici), Vintilă Horia renunţă el la prestigiosul (cîndva) premiu literar.
O să-mi cumpăr şi această ediţie şi o recomand entuziast pentru pacheţelele de sub brăduţ.



11 Responses to ““Dumnezeu s-a nascut in exil” – o nouă ediţie”
O carte fundamentala a literaturii noastre din toate timpurile, trecuta, cel putin partial, sub tacere. Unul dintre marile romane ale modernitatii si un pelerinaj simbolic de la Babilon-Roma catre un Ierusalim interior vadit, candva si poate pentru totdeauna, si la malul singuratic al Pontului Euxin.
Unde se gasesc cărțile editurii ART? În ce librării?
@adrian: nu stiu, dar ma voi uita si la sophia si la diverta si la humanitas….
Diverta avem si noi in Baia Mare (o librărie), dar nu prea au cărți, veșnic sunt ”în așteptarea noului stoc”. Așa că nu prea găsesc ce îmi trebuie.
@adrian: nu cred ca e o singura librarie in baia mare
adi, cred ca alex are marinimia suficienta ca sa-ti imprumute cartea daca nu o gasesti…
alex, gresesc?
Nu, nu e singura librărie din oraș, e singura Diverta din oraș. Întâmplarea a făcut să am de cumpărat o carte cadou pt tata și am dat o tură prin librării luni și marți. Cam slab aprovizionate, cele mai multe cărți erau despre metode de slăbire, educă-te singur și obține rezultate pozitive prin puterea gândului.
prea trist ca sa ridem de asta
am rasfoit cartea asta, nu am citit-o, asa cum fac de multe ori s-poi imi pare rau, cand nu mai am de unde sa le gasesc. m-a atras titlul cartii, provocator, la timpul ala. sa-ti transformi dezradacinarea, exilul, pribegia, in lupta si speranta; nu e usor
…constientizarea faptului ca esti un exilat, un alungat, un nimeni in tara ta este traumatizanta, paralizeaza; un vot de blam pe care il primesti inainte sa te nasti
cine imi trimite si mie vintila horia/dumnezeu s-a nascut in exil??….thebest.anna@yahoo.com…