Get Adobe Flash player

Jurnal catalan (V) – semnele crizei şi ofensiva asiatică

Tuesday, 17 February 2009, 01:26 |

Primele semne ale prezenţei crizei economice la Mobile World Congress 2009 apar înainte de a intra în complexul expoziţional. În anii trecuţi, toate clădirile din jurul La Fira erau înveşmîntate în imense cearşafuri publicitare. Fie că era vorba de birouri, de hotel, de construcţii în renovare, reclamele fîlfîiau pe ziduri, peste geamuri. Acum, nimic! Căutînd cu lupa, am descoperit la intrarea în hotelul din piaţa Espanya două banner-e Microsoft. Nişte resturi ale unor vremuri mănoase.

Photobucket Photobucket Photobucket

Ăsta e un aspect. Altul ne-a întimpinat la înregistrare. În urma unei înţelegeri între GSM Asociation şi Municipalitatea Barcelonei, ziariştii acreditaţi primeau şi un abonament pe 5 zile valabil pe autobuz şi metrou. Acum nu mai există aşa ceva. Prin urmare, ne jucăm de zor la automatele de bilete: un tichet cu 10 călătorii la metrou costă aproape 8 euro :)

În anii trecuţi , prin diverse locuri din oraş mai găseai afişe mici, mai mari legate de produse lansate cu ocazia MWC. Singurele firme care îşi permit asta în aceste zile sînt LG şi Samsung. Mai mult, dacă LG este sponsor platinum la marea expoziţie, Samsung şi-a permis să brand-uiască (pe interior) un întreg hotel: Fira Palace!

Photobucket

Asta e partea coreenilor. Iar chinezii de la ZTE şi Huawei parcă i-au amuţit pe competitorii din zona de echipamente (Ericsson, Nokia-Siemens, Alcatel-Lucent). Standurile chinezilor sînt mult mai vii, marketing-ul lor se vede prin tot tîrgul: tot mediul business poartă genţi ZTE, iar steaguri cu cele trei litere sînt amplasate la tot pasul. Totuşi, atît Ericsson cît şI Alcatel-Lucent au făcut mai multe anunţuri la MWC, dar de care mă voi ocupa într-un material separat. Apropos de Huawei: au prezentat azi telefonul lor touchscreen cu platforma Android. 90% din design e iPhone :)

Photobucket

Încă una şi mă duc să mă culc: am găsit şi HTC cu Android. Chiar dacă arată a jucărie, se mişcă foarte bine. Din prezentările de pe diverse site-uri îmi făcusem o părere proastă. Îmi retrag cuvintele. Atît cît l-am avut sub ochi azi, mi-a făcut o impresie foarte bună. Şi nu în ultimul rînd e altceva!


Photobucket


Pe aceeaşi temă

  1. 3 Trackback(s)

  2. Mar 6, 2009: Obama - Presedintele TelePrompter » Alex Rădescu
  3. Aug 10, 2009: HTC Magic, primul Android pe piata din Romania » Alex Rădescu
  4. Mar 5, 2011: De față cu Vittorio Colao, președintele Vodafone » Alex Rădescu Blog

Post a Comment