Alex Rădescu

Încrîncenaţi-vă, alarmaţi-ne, dar nu la ora 5!

Sunday, 8 March 2009, 22:36 |

Spunea cineva la o intrunire new-media, web 2.0 ca nu mai putem vorbi de blogosfera, ci de blogosfere. Nu a apucat sa detalieze pentru ca erau prea multe VIP-uri nerabdatoare sa puna mina pe microfon. Ma gîndesc că blogurile cu tematică religioasă pot forma una dintre blogosfere. Clar, sint si aici sub-domenii , de la ortodocsi la neo-protestanti sau ecumenisti new-age.

In ceea ce ma priveste, puzderia de bloguri ortodoxe nu poate decit sa ma încînte. Am descoperit o multime de teologi civili sau de preoti/monahi care au multe de spus intr-o inspirată slova. Că s-au produs si aici infiltraţii/infiltrări sau deraieri pe traseu, e alta poveste. Nici Răul nu doarme si se bagă peste tot.

Nu vizitez multe asemenea jurnale online si nici nu am macar o bogata lista de bloguri ortodoxe in blogroll. Nu am timp de atita navigare si lectura online. Totusi, primesc o sumedenie de link-uri si, de multe ori, de la un text sau de la un blog ajungi pe alte site-uri, descoperi alte texte. Înlănţuiri peste înlănţuiri. În timp mi-am format o serie de blog-uri ortodoxe pe care le cam frecventez zilnic. De la un timp însă am remarcat o înteţire (era să zic recrudescenţă) a tonului şi tematicii apocaliptice (escatologie). Si asta venită, pe unele platforme virtuale, într-un soi de jurnalul duhovnicesc de la ora 5.
Iar controversa actelor de identitate cu cip-uri nu a făcut decît să inflameze şi mai mult flacăra acestor încrîncenări ale discursului teologic, religios. Parcă un duh dubios îi împinge să copieze din manuale de jurnalism sau chiar pe bloggeri de succes, maeştri de mucava ai criticii şi negativismului.

Găseşti o grămadă de bloguri în care propritaru creştin-ortodox este asimilat şi ghidat de o conştiinţă sobru-alarmistă, umplîndu-şi spaţiul online numai cu proteste, avertismente, semnălari de abateri de conduită, polemici peste polemici etc. Pe mulţi i-am văzut doar la vreo lansare de carte sau pe diverse înregistrări video, postate pe Internet de diverşi binefăcători anonimi.

Ce-mi rămîne mie după parcurgerea acestor texte şi bloguri? O stare profund negativă care face exact opusul mesajului hristic. Acela al speranţei, nădejdii, Învierii.

Construcţia voit negativ-alarmistă, cu iz de bocitoare şi deznădejde, chiar şi pe fondul realităţilor naturaliste ale vremurilor de azi, îmi apare perfect antagonică în comparaţie cu martiriul creştinilor din primele veacuri. Cu ce ochi să receptez io textele acelor bloguri de jelanie gotică după ce m-am cutremurat de miile de pagini din vieţile sfinţilor sfîşiaţi de fiare (metalice sau cu dinţi şi blană), arşi de vii, corpuri care îi zîmbeau lui Hristos cînd erau tăiaţi în bucăţi?

Da, ştim că vine (într-o zi) şi Apocalipsa iar pe unii dintre noi s-ar putea să-i surprindă în faţa computerului cu un comentariu la numărul fiarei. Sincer să fiu, prefer întîmpinarea Sf.Serafim de Sarov: Bucuria mea, Hristos a înviat! sau pe a Părintelui Cleopa: Minca-v-ar Raiul!

Oameni buni, e foarte bine că mai stă cineva de pază, care bate în clopot cînd lupul (mai ales cel în blană de oaie) dă tîrcoale! Dar să nu uităm că Petru a rămas Kefa pentru că nu s-a lăsat copleşit de deznădejdea care l-a cuprins şi pe Iuda! Amîndoi au trădat, dar pocăinţa însoţită de nădejde este doar a lui Petru. Iar înainte de Petru, de acest lucru ar trebui să ne pregătească, într-un fel, tîlharul cel bun, răstignit alături de Iisus.

Altfel, de blestemul păcatului oricum sîntem cuprinşi din născare. Ce zice Sf.Siluan Athonitul: Ţine-ţi mintea în Iad şi nu deznădăjdui! Hristosul s-a smerit ca să ne învieze.
Spune şi Psalmul 50:
(…)Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea (…) Că iata întru fărădelegi m-am zămislit si întru păcate m-a născut maica mea(…)Stropi-mă-vei cu isop si ma voi curati; spăla-ma-vei şi mai virtos mai voi albi (…)

Ţinîndu-i pe cititori cu drobul de sare deasupra capului, aceşti bloggeri ajung să fie închipuiţi tocmai precum cei pe care îi înfiera părintele Calciu Dumitreasa în una din predicile sale faimoase de la biserica Radu Vodă, primăvara lui 1978.
(…)Ti s-a vorbit de ura de clasă, de ura politică, de ură şi mereu de ură. Cuvintul iubire ti-a sunat străin(…)
Faceţi cîteva înlocuiri de termeni şi veţi găsi în online-ul nostru ortodox numeroase asemănări. Iar în loc de iubire puneţi nădejde, speranţă, pocăinţă.

Ce ar fi creştinul fără nădejde? Un necredincios. Nu e sminteală, ci un sens al întrupării Cuvîntului, pe de-o parte, dar şi o motivaţie pentru spovedanie, pe de altă parte. Calea e strîmtă, grea, cu multe ispite şi căzături. Iar spre sfîrşit poate să apară şi o răstignire. Diavolul e deznădejdea care duce de atîtea ori la sinucideri fizice.

Gîndurile împrăştiate la toate grijile zilei ma despart de Dumnezeu. Planurile mele cu ziua de mîine stau în palma lui Dumnezeu. De la serviciu la bancă şi oameni de pe stradă, tot atîtea ispite. Voi primi la vară creditul pentru garsoniera debara? Voi putea să plătesc avansul către constructor? Îmi mai rămîn bani şi de mobilat? Nu rămîn fără serviciu în perioada următoare? Sănătos voi fi să plătesc dări şi rate? Etc. etc.
Dar oare nu mi-s numărate firele de păr? Nu începe ziua şi nu se termină cu facă-se voia Ta? Cu pocăinţa, rugăciune şi nădejde să mă pecetluiesc mai bine, în schema Domnului. Căci nu se cuprinde nadejdea şi in pocăinţă şi in rugăciune?

Încrîncenaţi-vă, alarmaţi-ne, dar nu uitaţi sa ne vorbiţi şi de Înviere!

Doamne-ajută!