In Noaptea Muzeelor, zeci de mii de bucuresteni au blocat orasul
Sunday, 17 May 2009, 12:39 |De pe culmile disperarii cu mititei electorali, bucuresteanul se razbuna pe elitistul frustrat in turnu-i de fildes cu pal laminat. In Noaptea Muzeelor (16/17 mai), zeci de mii de bucuresteni au dat navala, la propriu, in muzeele cu program prelungit si intrare gratuita. Din lista de muzee care au participat la acest fericit eveniment, am apucat aseara sa merg la Muzeul National Militar, Muzeul National de Istorie&Muzeul Filatelic, Palatul Sutu. Undeva dupa miezul noptii, fara tragere de inima, m-am retras spre casa.
Cum am mai iesit seara pe strazi si cu alte asemenea ocazii, cred ca este editia cu cea mai numeroasa participare. Pur si simplu, la toate intrarile in muzee s-au facut dopuri si, daca e adevarat ce-am auzit azi, la Muzeul National de Arta si la Arta Contemporana au fost cozi de zeci de metri.
Sigur, nu este muzeul un loc al acestor inghesuieli, al acestui zumzet al maselor. Dar daca in seara trecuta ai zarit ceva care ti-a stirnit interesul, chit ca nu ai mai calcat prin muzeu, atunci cu siguranta ca te vei intoarce, intr-o zi obisnuita, ca sa petreci pe indelete intr-o sala, in fata unor tablouri, in fata unor documente, in fata unor arme medievale. Si e un mare cistig.
Marea de oameni care a venit aseara la muzee a aratat si niste lipsuri: ventilatie inexistenta sau care nu mai facea fata. La Muzeul National de Istorie nu am mai intrat in sala tezaurului nu din cauza cozii, ci din… lipsa de aer. E adevarat, mai fusesem acolo de citeva ori, dar sint atitea piese de exceptie incit merita oricind admirate de aproape.
Spre deosebire de alti ani, acum am putut fotografia in voie. In ceea ce priveste finantele muzeelor, chiar daca intrarea a fost gratuita, institutiile cu un bun management au facut bani. Era buluceala si la standurile cu suveniruri: carti postale, harti, magneti, albume, carti de arta/istorie etc.
Nu stiu cum a circulat linia speciala a RATB pentru acest eveniment, dar cei care au venit cu masina personala au pierdut timp bun cautind loc de parcare.
Una peste alta, Noaptea Muzeelor a avut un succes peste asteptari. E clar ca un asemenea eveniment nu se face pentru intelectualii care respira tempera si pagini galbenite sau care stau sub perna cu Gide: L’enfer c’est les autres.
Din n motive, nu ai apucat sa intri in muzel X sau Y. Deloc, de ceva vreme, in ultimii ani. Ti-ai spus in barba ca in Noaptea Muzeelor vei fi acolo. Nu a fost nici cool, nici trendy, nici heirupism pe twitter. Iar faptul ca nu a fost deschis muzeul in intregime, asta nu poate decit sa te incite si mai mult pentru un urmator week-end. Fie el si cu bilet pe bani.
Bazilide, ai cuvintul
PS1. Curtea Muzeului Militar este plina de armament greu: tancuri, elictoptere, tunuri, transportoare etc. Faptul ca stau in aer liber si pe ploaie si pe vint se vede la mai multe exponate. Unele au, rapid, nevoie de protectie.
PS2. Sper ca suvenirurile care se vind prin muzee sa duca parte din incasari si muzeelor respective.
















6 Responses to “In Noaptea Muzeelor, zeci de mii de bucuresteni au blocat orasul”
dincolo de aglomeratie, pe care, intre noi fie vorba, o cautam la o anumita varsta, mi se pare un bun prilej ca lumea sa afle ca exista muzee in Bucuresti si ca sunt lucruri interesante de vazut
imi cer si scuze pe aceasta cale
imi pare rau ca aseara nu am fost mai inspirati sa mergem direct la muzeul hartilor vechi (?) de care nici nu stiam ca exista pana sa citesc postul tau, insa nu vad de ce nu am merge in zilele urmatoare
BTW, aseara in combinatia de aglomeratie cu oboseala era cat pe ce sa iau pe capota un cuplu in zona izvor
@bazilide: bine ca nu ai trecut pe la un muzeu auto
La Shutzu cum mai este?:D
@iuda: multa-multa inghesuiala. si la 23.30, tot angajatu statea de veghe sau la standuri sa vinda diverse.
chiar si directorul (acelasi) era in zona