O seară cu Phenomenon&Phoenix la Amfiteatrul Eminescu
Friday, 8 May 2009, 00:33 |Nu imi propusesem sa ajung in seara asta la concertul Phoenix de la Amfiteatrul Eminescu (fostul 23 August). Din mai multe motive. Numai că azi (adica ieri) m-a cinstit cu o invitatie maestrul Alex Revenco si nu mi-am permis sa-l refuz
De altfel, a mai împărţit cîteva invitaţii prin redacţii aşa că am umplut o maşină.
Si bine am facut. Am petrecut o minunata seara de concert in aer liber, la o temperatura cu vreo 10 grade mai putin decit la orele prinzului…
A fost prima data pentru mine cind am calcat in aceasta… gradina de vara si cred ca este un spatiu in aer liber care trebuie valorificat prin cit mai multe evenimente culturale.
Am venit dinspre pasajul Muncii, am trecut pe lîngă biserica lui Antonescu şi am revăzut, cu tristeţe, soclul decapitat al ctitorului lăcaşului de cult. Cum numele ctitorilor (familia Antonescu) apare şi în pisania bisericii iar pe sfînta biserică mai este şi o placuţă comemorativă, trebuie să fii…ca să îndepărtezi, din motive politice, bustul ctitorului din curtea bisericii. Dar judecată este şi pentru păgîni, necredincioşi, atei vaai de ei…
Am trecut mai departe, cu gîndurile după mine şi am ajuns după cîţiva paşi la poarta Amfiteatrului Eminescu, unde deja erau vreo două cozi cu roacheri, byker-i, dar şi mulţi civili: de la 50 la 15 ani, aşa cum vezi de fiecare dată la concertele Phoenix.
La intrare, toată lumea primea un CD cu noul album: Back to the Future. Muzică şi versuri Moni Bordeianu, primul vocal al trupei Phoenix. CD-ul e aci lîngă mine şi urmează să prepar mp3-urile
Surpriza serii a fost, totuşi, trupa Phenomenon. A urcat Nicu Covaci pe scenă şi a zis aşa: sînt nişte băieţi foarte talentaţi, cu vîrste cuprinse între 8 şi 14ani! Iar copiii ăştia, rockeri pînă în măduva oaselor, au cîntat peste o oră şi pur şi simplu ne-au cucerit pe toţi. Mai ales cînd au cîntat de la Deep Purple: Smoke on the water şi Perfect Strangers! Au fost fantastici. Şi ca să ne lase complet mască, au băgat şi un Negru-Vodă aşa cum Phoenix nu mai face de ani buni, din păcate: o parte jazz-istică. Io am devenit deja fan-ul micului basist, un copil mai mic decît instrumentul la care muncea din greu
Nu a fost lungă pauza, dar destul cît să ne facă să ne ridicăm în picioare şi să ţopăim de frig.
Şi iată că vine şi ceata lui Covaci, în formula care parcă nu te inspiră să vii la concert.
După cum ne-au obişnuit de ani de zile, aceleşi probleme tehnice de care Covaci nu scapă decît după vreo 5-6 melodii.
Ce-a lipsit trupei? O voce. Băiatul ăsta Bradu abia se aude şi atunci cînd se aude parcă e înfundat, plafonat cumva. Şi plat pe deasupra. Te face să-l regreţi şi pe Tavi Colen. Mai ales că la un moment dat au cîntat Numai una, o superbă melodie înregistrată cu detestaţii şi înjuraţii Tavi Colen-Alin Oprea.
Partea cea mai frumoasă a concertului Phoenix a fost apariţia lui Moni Bordeianu. Omul ăsta e extraordonar! La vîrsta lui (61 de ani) e acelaşi showman din alte vremuri! A luat stativul cu el exact ca în the sixties! A cîntat cîteva melodii doar şi înainte de Vremuri ne-a spus Ca să vedeţi cine sînt!
Partea de final, înainte de bis, ca de obicei Negru Vodă cu Cristi Gram în prim plan, de altfel el a preluat parte din intervenţiile lui Mani Neumann. Oarecum se băga peste Neumann înainte de plecarea acestuia din trupă sau poate că tocmai asta l-a enervat pe Mani. Oricum, Gram nu poate să ne ocupe în suflet şi urechi golul lăsat de talentul şi arcuşul lui Neumann.
Din fericire încă mai e Ţăndărică în trupă şi atunci cînd a venit momentul lui de spectacol, toţi ceilalţi a trebuit să dea o raită prin jur
Am cîntat pînă mi-a înţepenit gîtul şi încet-încet mi s-au desfundat şi urechile. Pe la 23.30 am părăsit Amfiteatrul Eminescu. La plecarea de pe scenă, Nicu Covaci a anunţat publicul că petrecerea continuă în Becker Brau. La începutul concertului ne-a anunţat că trebuie să apară vol. II din povestea Phoenix. Va urma şi vol. III…
Dar în seara asta nu a mai zis nimic de Ante-Mioriţa.
Dacă la Cargo încă se strigă din public: Kempeeeeeeeeeeeess!!
, atunci ar fi trebuit să urlăm Ba-ni-ciu! Ba-ni-ciu!
PS
Fie sa renascăăăă/Numai cel ce har
Fie să renască/Ţara Românească!



5 Responses to “O seară cu Phenomenon&Phoenix la Amfiteatrul Eminescu”
Test, doi, doi…….
Phoenix nu mai sunt ce au fost, dar totusi atat cat am stat m-am simtit foarte bine.
Mai trebuie sa spunem ceva…vocalul de la Phenomenon a fost peste Bradu, Bordeianu si Covaci la un loc.
Frumos comentariu Alex
Phoe-nix!
Phoe-nix!
Fie sa renascaaaaaaaaa/NUmai cel ce har!
Fie sa renasca/Tara Romaneasca!
Phenomenon Phenomenon!!!