Alex Rădescu

Creştin pe picioarele tale

Citeam interviul cu Dan Stanca. Claudiu Tarziu ii tot rascoleste romancierului-publicist simtamintele religioase, artistice, existentiale de parca ar mesteca intr-un ceaun mare legume, carne, mirodenii bolborosind si iesind pe rand la suprafata. Am citit interviul de la cap spre coada si invers, pentru a ma intoarce asupra unei marturisiri (smerite, as zice eu) din partea lui Dan Stanca:

Cred ca, facand literatura, m-am indepartat de credinta.

Fraza apartine organic lumii in care se chinuie romancierul, are sensul nealterat doar in contextul intregului interviu. Totusi, pe mine m-a indepartat de universul autorului si a coagulat in juru-i o serie de elemente aparent disparate.

Le-a coagulat precum intr-o scena din Terminator 2, atunci cand T-1000 se recompune in forma-i de politist si reporneste pe urmele lui Connor.

Ma tot izbesc (asta e cuvantul pentru ca e un contact violent, dureros) de situatii in care factori exteriori (ala, aia, alea, masculin, feminin, neutru…) altereaza cochilia duhovniceasca a micilor acumulari crestine. Ce acumulari? Doua minute de rugaciune dimineata, un minut seara, 50 bani la o cersetoare, un zambet peste o ironie, o fragila uitare, un verset evanghelic, 10 minute de Liturghie duminica, o lumanare…Mici acumulari de (prea) indraznete sperante. Nadejdea firava a vietii in cetatea supersonica si high-tech.

Factori exteriori care te intarata si te convulsioneaza. Spasme care te acapareaza si te fac sa spui ca Dumnezeu nu e un bun cetatean, ca nu are sange de competitie corporatista. El e cam boem, e cu metafizica. Nu are rate la banca, nu plateste chirie, toamna nu sta sa puna muraturi si nu foloseste mijloace de transport in comun prin Bucuresti.

Cand sa te mai gandesti la cele duhovnicesti cand ai de raspuns unei acuze, cand ai de injurat 100 de soferi pe zi, cand ai cacaturi la serviciu, cand de-abia astepti sa ajungi acasa pentru a te descarca pe pereti si la telefonul mobil (unde, nu-i asa, avem prin cele mai mici tarife din UE). Cand?

Cand sa mai apuci sa-ti cumpanesti, sa-ti filtrezi, sa-ti cenzurezi cuvintele, gandurile, gesturile cand sangele sta sa-ti iasa prin ochi ca un jet vulcanic prea mult indurat in maruntaie? Cum ti s-a tot spus, dar viata pe strada si la serviciu nu se lasa asa usor petrecuta, precum o predica sau o fila de la nustiuce ce editura.(Invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima)

Cand sa mai ai rabdare, rabdaaare in lumea asta care forteaza si cele mai performante ceasuri elevetiene sau japoneze folosite in sisteme nucleare?

Crestin pe picioarele tale, la locul tau de munca, pe scaunul tau din tramvai, acasa si in vacanta, in fata computerului conectat la internet, la coada la ghiseu si la resurse umane cand ai fost chemat sa semnezi (cu constiinta linistita ca mai ai loc de munca) pentru reducerea salariului. E viata asta plicticoasa? Nu cer astea destula adrenalina? Numai sa indraznim. Sa indraznim sa mergem mai departe atunci cand am cazut in genunchi. Cu pocainta, cu lacrimi ascunse, cu nadejde si cu neincetata rugaciune (zilnica).

Doamne-ajuta!