Alex Rădescu

De ce as ramane? De ce as pleca?

Din start, orice încercare de emigrare îmi este condiţionată, limitată de mi­si­­u­nea, lucrarea Bisericii dreptmă­ri­toa­re Ortodoxe. Să te muţi de bună­vo­ie în Rusia pare slavă-deşartă, în timp ce în Grecia e prea cald şi unde mai pui că fraţii noştri aromâni sunt şi acum persecutaţi. La fel în Bul­garia, Serbia. Poate doar la Athos, dar sunt civil şi deloc vrednic. Dar tot mi-ar fi greu să mă despart de mănăstirea de lângă munte a părintelui duhovnic.

De undeva de pe frontul din Mol­do­va, stră-străbunicul Gheorghe îmi lasă peste timp fotografia-i testament alături de Ecaterina Teodoroiu. Taină de Sus. Eroina de pe Jiul în care am aruncat cu pietre pentru fiecare formă de perfect simplu cu care-mi chemam în gând strămoşii, încă înainte de a fi dat ochii cu Sorescu. Iar pentru Brâncuşi am pătimit un 3 la engleză într-a doişpea, pentru că nu îi era suportată dragei de profesoare de la Bucureşci relaţia mea amicală cu uriaşul bărbos de la Hobiţa.

La Praga, Ambasada României este într-un imobil aflat pe locul casei care l-a găzduit pe Mihai Viteazul atunci când aştepta sprijin de la Rudolf al II-lea. Cel care ameninţase Constantinopolul, cu barda agitată-n mâna stângă, în umilă audienţă la împăratul intoxicat de aburii alambicurilor alchimiste. Are Shakespeare aşa o dramă? Cu gleznele în butucii concreţi ai civilizaţiei romane augus­te, creştinul vorbea cu Hristosul care-l îmbărbăta întinzându-i Crucea răstignirii. Păi, nu e şi asta o sublimare, o transfigurare atât de hulită printre politrucii culturali oficiali?

…….

Textul integral in Jurnalul National