Alex Rădescu

Mirenii de pe langa manastire

Daca petreci cateva ore pe langa o manastire, in week-end, constati ca sunt si mireni care vin nu doar ca sa se roage la o icoana facatoare de minuni sau sa lase un pomelnic. Sunt si apropiati ai manastirii, ai obstii de monahi sau monahii.

Unii dintre acesti mireni si-au schimbat complet viata in urma intalnirii unui duhovnic, ca sa folosesc o expresie destul de uzuala. Vin in week-end cu familia, cu copii etc. Mai mult decat o vizita folositoare, la sfarsit de saptamana, mirenii sunt implicati intr-un fel sau altul in viata manastirii. Mai ajuta cu cate ceva, fiecare dupa daruri si chemari, simtindu-se uneori datori sa dea ceva inapoi celor care au iesit din lume pentru a ajuta si mai mult pe oameni. Unii dintre ei sunt chiar implicati in diverse proiecte (sociale sau culturale) derulate de sfanta manastire. In fond, ajutorul acestor mireni tot catre lume curge, catre semeni defavorizati etc.

La ultima vizita pe care am intreprins-o la o sfanta manastire, am intalnit (printre acesti mireni) oameni cu diverse profesii si statute sociale: doctori, ingineri, programatori software, profesori, directori, studenti, muzicieni, actori, jurnalisti…

In preajma unor smeriti monahi, a unui parinte staret, a unui parinte duhovnic, se intampla ceva cu mireanul. Iti vine sa spui ca Dumnezeu cel navazut capata forma in preajma acestor barbosi in straie lungi, negre iar mireanul ia aminte, ceva se intampla cu el! E altfel!

E altfel si pentru ca viata crestinului capata o alta randuiala.

Dar spun acest e altfel pentru ca ma raportez la citadinul cu care intru in contact, la urbea prin care calc si respir zi de zi. Sfintii Parinti spun ca inaintea pacatului umbla trei uriasi: nestiinta, uitarea si nepasarea. Cred ca grijile lumesti (excesive) potenteaza uitarea. Uitarea celor duhovnicesti, dar si ravna pentru cele duhovnicesti. Iar aceasta uitare (in toate formele ei) isi poate gasi leac in preajma unei manastiri. Constat, ravnesc, ma veselesc, ma smeresc.

Doamne-ajuta!