Alex Rădescu

Mantulesele Andreei Rasuceanu

Printre reprize de somn, cani de ceai, Coldrex, diverse pastile, inhalari cu pulverizator…am apucat sa termin cateva dintre cartile incepute. Pentru inceput, Cele două Mântulese – Andreea Răsuceanu.

Marturisesc ca am cumparat cartea din interes, preocupare pentru Bucuresti. Chiar daca nu sunt nascut in Bucuresti si nici macar in zona, cred in responsabilitatea, grija individului fata de cetatea in care locuieste. Sigur ca sentimental, dar nu numai, este imposibil sa nu te legi de Bucuresti. Pe de alta parte, cred ca incepe sa mi se faca efectiv sila de cei care injura Bucurestiul, dar continua sa-si duca in continuare viata pe aici, din diverse motive. Nu ca nu ar avea ce sa te enerveze sau chiar sa te scarbeasca prin capitala (mutilata) a Romaniei…Dar cred ca alta ar trebui sa fie mentalitatea atat timp cat ai in buletin o adresa de Bucuresti.

Fie si in forma cea mai simpla, povestea unei strazi, a unui vechi cartier, a unei mahalale (ca sa ramanem in larga comunitatea de pe malurile Dambovitei), este un prilej de a vorbi despre istoria orasului. Scotocind prin arhive si biblioteci, batand cu pasul strazi, alei, holbandu-te la case sau stand de vorba cu oameni ai locului de azi, simti cum dospeste in fata ochilor un ditamai dosarul cu de toate. Alternanța haotica: fascinant, mister, mizer, decadere, ruina, dramatic, restaurare, renovare…are miscari de carusel si sunt convins ca nu i-a ajuns autoarei un singur fir al Ariadnei pentru a gasi formula magica a inchegarii acestui interesant volum. Ca doar e vorba, totusi, de strada Mantuleasa, creuzet al fantasticului eliadesc

Eram convins ca intreaga lucrare croseteaza cumva istoricul locurilor cu nuvela lui Mircea Eliade. Trebuie sa fi gasit autoarea, imi spuneam in fata raftului de librarie, oameni, fapte si taine care sa fi inspirat fantasticul eliadesc…

Surpriza! Andreea Rasuceanu merge pe mai multe planuri si ca intr-un demers de intelectualism feminist, volumul are de fapt in prim plan pe cele doua femei trecute in pisania Bisericii Mantuleasa: jupâneasa Maria, sora jupânu Manta cupețul i de jupâneasa Stanca, care au tinut jupânu Manta. In insasi aceasta formulare este o taina care a zgandarit curiozitatea autoarei…Dar nu vreau sa va stric placerea lecturii

Dintr-un anumit punct de vedere, cartea de fata nu are o structura unitara: incepe cu cateva pagini rupte parca dintr-un roman de epoca, continua prin relatarile istoric-documentare si sfarseste prin critica eliadesca. Nu ar trebui sa suprinda: este si in ton cu eclectismul Bucurestilor… cand halucinant, cand auto-distructiv (dupa cum se poate vedea, din pacate, si dupa ‘90).

Am mai spus-o undeva: Cele doua Mantulese este o carte pe care multi si-ar fi dorit sa o scrie. Si eu sunt printre ei
Poate fi un indemn la initiative similare, dar este si un strigat cultural in nebunia mafioata de azi care distruge cladiri de patrimoniu, sufoca strazi vechi prin constructii de sticla oarba, aprinde valvatai in piromania imobiliara.