Alex Rădescu

“Zahei Orbul” – in tainitele lui Vasile Voiculescu

Dense, incarcate de tensiune si tușă estetică sunt arzatoarele secvente liturgice din finalul lui Zahei Orbul. Desi cheia teologica este evidenta din primele pagini, doctorul si poetul isihast Vasile Voiculescu isi conduce Povestirea catre un epilog a carui greutate emotionala si existentiala striveste asteptari molcom-literare.

(…)Popa, izbit de scutecele invaltorate, tulburat de intamplare, scapa jos potirul si sfanta impartasanie se risipi cu zanganit pe lespezi. Ingrozit de nespusa faradelege, el isi dete drumul din spatele orbului, se pravali pe pietre, se tara si purcese sa linga fir cu fir peticul ud de grijanie (…) A doua oara, a treia oara a luat linsoarea de la inceput, pana ce s-a zvantat locul de vin si s-a umezit de sangele limbii si al buzelor.

-Ce faci, parinte? se nelinisti orbul, care nu pricepea nimic din taratul si plescaitul batranului.
-Stai lonistit, Zahei, pana ce te-o chema eu…M-a parasit Cel de Sus…si acum ma bate cu bataia lui cea mai grea.
-Urca-te in spatele meu sa ne bata pe amandoi, se ruga orbul.
Dar popa nu se invoia.
-Mai asteapta, Zahei,soptea el.Inca putin.Si iar saruta locul care-i ardea gura (…)

Grozava scena, chiar si in lipsa cunoasterii tainei teologice, care o implineste si ii desavarseste sensul. In vacarmul destin care se pravaleste peste Zahei, peste popa cu neputinte fizice, dar si peste cititor laolalta, deslusirea acestui fragment (si a intregului ultim capitol) nu este una facila. Mai intai am fost tentat sa cuprind cu mintea o neagra estetica provocata de vremurile crunte pe care le traia autorul. V.Voiculescu incepe Zahei Orbul prin 1948, povestire continuata indeosebi in perioada 1952-1954. In 1954 sufera a doua operatie de prostata (avea 69 de ani), in jurul sau o societate, o lume intreaga era pusa la pamant, ingropata cu buldozere si lanturi grele. A refuzat orice colaborare cu regimul bolsevic si pana la moarte a trait intr-o saracie lucie. Intre 1958-1962 a fost detinut politic, anchetat, inchis, umilit in inchisori, grav bolnav de tuberculoza a coloanei vertebrale…

In acest tablou al societatii romanesti, o povestire ca Zahei Orbul pare si provocatoare si absolut funebra. Totusi, licariri de lumina se ivesc intr-o invalmaseala a pedepselor si a esecurilor existentiale. Insa nu vreau sa plec de la un anumit fragment la o cronica literara. Nici nu mi-am propus, nici nu am chemare. Fragmentul reprodus mai sus este in perfecta concordanta cu explicarea Dumnezeiestii Liturghii (ca sa preiau titlul unui cunoscut volum). In paginile din Lumea Credintei, Parintele Valentin, Staret al Sf.Manastiri Turnu-Prahova tine un serial catehetic iar la cap. Accidente şi incidente la Sf.Liturghie, scrie asa:

(…) 7. Dacă din neatenţia preotului va cădea o picătură din Dumnezeiescul Sânge pe pardoseala bisericii, se socoteşte păcat de moarte. Deîndată preotul va trebui să se plece şi să şteargă cu limba, iar apoi să radă scândura sau piatra şi tot ce va curăţa să ardă şi apoi să îngroape la piciorul Sfintei Mese. Dacă pardoseala este din gresie sau marmură lucioasă şi nu se poate răzui, să pună spirt pe suprafaţa respectivă şi, aprinzându-l să îl lase să ardă tot (…)

Iata cat de mult poate saraci (cultural si ontologic) absenta unor minime cunostinte teologice. Desi poate parea superficiala, daca nu superflua in apucaturile culturale oficiale de azi ( vezi si polemicile cu lingurita de impartasanie), pecetluirea povestirii cu taina sfintei liturghii este maiastra si cutremuratoare.

Nu este chiar punctul final al povestirii lui Vasile Voiculescu. Este inca o adeverire, pentru mine, a modului in care medicul si isihastul prigonit isi traia ultimii ani ai vietii pamantesti. Pe de alta parte, imi aminteste de datoria fiecarui crestin de a fi un teolog in casa, familia sa. Mana pe carte si sufletul la curatatorie.

Doamne-ajuta!