Sf.Martiri Brancoveni
Monday, 16 August 2010, 08:38 | Tags: Biserica, Constantin Brancoveanu, crestinism, Maria Brancoveanu Doamna, martiri, ortodoxie, Sf.Martiri BrâncoveniFamilia Brâncovenilor a trecut la viaţa cea adevărată, la “casa nefăcută de mână, veşnică, în Ceruri”, mărturisind pe Hristos şi nevrând să se lepede de credinţa creştină în schimbul vieţii pământeşti, la 15 august 1714. Uciderea lor a fost de o cruzime care i-a îngrozit şi pe turci, Constantin Brâncoveanu fiind silit să privească cum pruncii săi de parte bărbătească – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – şi bunul său prieten şi sfetnic Ianache, au sfârşit ucişi prin tăierea capetelor.
In anul 1714, Voievodul Constantin Bancoveanu si Doamna Maria adunasera 40 de ani de casnicie. Tot in acest an, domnitorul urma sa isi sarbatoreasca implinirea celor 60 de ani de viata pamanteasca, insa prin iconomia lui Dumnezeu praznuire s-a stramutat in Ceruri, intru slava muceniciei. Acestea toate s-au implinit 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului. In aceasta zi, Doamna Maria isi sarbatorea ziua numelui si tot in acesta zi s-a simtit cel mai aproape de adancul de durere al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.




