Alex Rădescu

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

(…) Nimeni nu s-a suit in cer, decat Cel ce S-a coborat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Si dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa trebuie sa se inalte Fiul Omului, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. (…)

Deci cerul este si locasul Fiului Omului. Iar daca in Tatal nostru spune “precum in cer, asa si pe pamant”, cerul este si locasul odihnei noastre, al pacii, al mangaierii, al luminii, pe care, contempland-o, ajung la odihna. Sufletul meu nu se mai zbuciuma. Propriu-zis, aceasta inseamna. Cand nelinistea ta, in chinurile nasterii tale din nou, inceteaza. Sufletul ajunge sa se odihneasca. Constiinta capata pacea, lumina adevarului. Cum de atatea ori va talcuiam cuvantul: Numai cel care n-a ajuns pana la capat se intoarce inapoi (…).

(…) Pina acum am vazut ca Sfinta Cruce este altar, este arma si pecete a Dumnezeului Celui viu. Dar Crucea lui Hristos mai este pricinuitoarea inaltarii si a preainaltarii lui Hristos. Crucea este pricina si mijlocul prin care S-a inaltat Domnul nostru Iisus Hristos mai presus decit tot numele. In epistola sa catre Filipeni, Sfintul Apostol Pavel spune ca pentru dragostea cea catre noi, Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pe Sine, ascultator facindu-Se pina la moarte, si inca moarte de cruce. Pentru aceea si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamintesti si al celor de dedesubt (Filipeni 2, 8-10) (…).