Jaf cu”happy-end”, undeva in Bucuresti
Sunday, 19 September 2010, 15:31 | Tags: Bucuresti, infractori, jap, poliţieMă întorceam acasă după o zi lungă şi obositoare iar atunci când mi-a sunat telefonul am simţit nevoia să mă opresc din condus. Un gest mai degrabă de autoprotecţie decât de respectare la sânge a legii care îţi interzice să vorbeşti la mobil fără să ai hands-free. Pur şi simplu eram obosită şi nu mă simţeam în stare să fac două lucruri în acelaşi timp.
Numai că ceea ce mie mi s-a părut o idee bună, mai ales că mă aflam într-o zonă circulată chiar şi la ore târzii din noapte, unor băieţi de cartier li s-a părut o oportunitate. În doar câteva secunde, geamul maşinii pe partea dreaptă s-a făcut zob iar rucsacul de pe bancheta din spate a prins aripi.



2 Responses to “Jaf cu”happy-end”, undeva in Bucuresti”
dar unde te ai oprit ? in jungla cu golani ?
)
interesant, emotionant si poate chiar adevarat