Alex Rădescu

Cuiul lui Mahoy

Atelierul a fost unul din simbolurile invatamântului românesc din perioada socialista a istoriei noastre. Am facut atelier pâna am terminat scoala generala, clasa mea prinzând ultimele manifestari ale acestui cuib de educatie umana, in anii fragezi ai formarii individului. Altii au fost mai fraieri pentru ca imediat dupa ’90 au trecut la informatica.

Noi, băietii, ne imbrăcam frumos, corespunzător, corect pentru orele de atelier si ne indreptam agale spre uriasa magazie (in afara corpului central al scolii). Trăgeam halatul albastru peste cămasa sau pulover (depinde de sezon), basca abundentei pionieresti pană la urechi.

Tovarăsul maistru de la atelier, poreclit Mahoy, era un om precum materialele de care era răspunzator in magazie, adică: strung, pile, bormasini, ferăstrău, menghină, aparat de pirogravura etc (cu traforajul veneam de acasă…).

Nu mai tin minte dacă ultima opera manuală a fost lampa de control sau cuiul, dar recent l-am gasit prin casă pe cel din urmă!

Ce s-a mai muncit la cuiul ăsta, cât am mai prelucrat bucata cilindrică de metal până s-o aducem in forma cerută de Mahoy. In fapt, partea cea mai dificilă provenea tocmai de la…pile. Majoritatea se tociseră si alunecau ca patinele! Nici măcar la ora de geometrie nu era usor sa aduci unghiuri drepte intr-un cilindru, dar intr-o bucată de metal!

Surprinzator insa, pana acum (si au trecut ceva ani) nu am folosit cuiul sub nicio forma! Dar daca ma uit la dimensiuni, nu avem noi blocuri cu pereti atat de grosi incat sa intre el fie si pe trei sferturi