Red Light District – de la un capat la altul
Saturday, 16 October 2010, 00:45 | Tags: Amsterdam, Amsterdam Arena, bordeluri, fotbal, Johan Cruyff, Olanda, prostitutie, Red Light District, UPC, Van BastenSe zice si ca daca nu ai trecut prin Red Light District, se cheama ca ai fost pe langa Amsterdam. Asa ca am beneficiat si de un tur, cu ghid, prin faimoasa zona rosie. De-a lungul canalelor, pe cele cateva stradute care se intretaie, gasesti de toate: de la bordelul cu vitrina vie si miscatoare, la pub si sex-shop, dar si imobile (cu arhitectura aia dragalasa batava) cu apartamente normale. Trecand prin fata vitrinelor cu sex workers (denumirea moderna), treci prin o multime de senzatii. Poti sa le numesti si ispite. Dar peste toate, la final, ar trebui sa te copleseasca mila, tristetea. Dupa care sa-ti tragi o serie de palme ca faci parte din aceasta civilizatie inalta care a adus bordelul pe noi culmi profesionale! Ti se spune clar ca nu ai voie sa fotografiezi vitrinele. Dar cum sunt doar cateva cu perdeaua trasa, intelegi pana unde a ajuns criza! Totusi, sunt locuri oficiale din care pozezi linistit, de pe niste poduri…
Nu detaliez acum toata seara din Red Light District, ma adun la revenirea in tara. N-as putea sa las deoparte nici minutele de informare turistica pe care le ofera o fosta prostituata care are acum o fundatie si un magazin de…suveniruri din lumea cu sex workers.
Dar pentru ca s-a dus vorba ca mergi la Amsterdam ca sa ai momentele tale de fericire, am intrat si eu in randul lumii. Si sunt putin fericit pentru ca am calcat pe Amsterdam Arena, in templul marelui Johan 14
Si inca n-am terminat cu ziua asta in care ploaia ne-a luat in primire de dimineata, pe drumul spre cartierul general UPC Europa. Ne-a insotit prin tot Amsterdamul, s-a intetit catre seara. Mai sunt atatea de povestit, intre care si intalnirea cu doamna romanca, in metroul (si) de suprafata care ma ducea la Amsterdam Arena. O romanca pe care am depistat-o dupa coperta cartii pe care o citea: un volum din noua Biblioteca pentru toti
Pe maine!
Doamne-ajuta!









3 Responses to “Red Light District – de la un capat la altul”
Ziaristule, daca vrei sa faci trafic adevarat pe blog, trebuie niste poze cu / din sanul actiunii.
Din fericire mai exista si alte lucruri in Olanda.
In sanul actiunii se voaleaza filmul