Sf.Maxim Marturisitorul, lupta si marturisirea dreptei credinte
Friday, 21 January 2011, 12:03 | Tags: Biserica, crestinism, dreapta credinţă, martir, monah, ortodoxie, Sf.Maxim MarturisitorulSfantul Maxim Marturisitorul a adus ultima precizare invataturii despre deplinatatea umanitatii asumate de Fiul lui Dumnezeu prin Intrupare, pentru restaurarea ei din slabiciunea si sfasierea interioara in care a cazut prin pacatul despartirii de Dumnezeu.
Dupa ce a respins prin noi reflexiuni erezia nestoriana care slabea unirea umanitatii cu dumnezeirea in Hristos si monofizitismul care anula de fapt in mod panteist deosebirea intre umanitate si dumnezeire, deci intre necreat si creat in El, Sfantul Maxim a devenit, – odata cu aparitia monotelismului, care reducea umanitatea asumata de Fiul lui Dumnezeu la o entitate pasiva, incapabila de o adevarata si demna relatie cu Dumnezeu -, aparatorul integritatii ei. Prin aceasta, a respins conceptia care facea din umanitate in general o existenta total pasiva, incapabila de fapt de o adevarata si demna relatie cu Dumnezeu, ceea ce in fond reprezenta totodata o coborare chiar a maririi lui Dumnezeu ca Creator si Mantuitor al ei.
(…) Si ratacirea aceasta, ca in Hristos este numai o singura vointa, o aparau doi episcopi mari, Chir din Alexandria si Serghie din Constantinopol, laudandu-se in fata imparatilor ca aceasta noua invatatura va castiga, de partea imparatiei, popoarele monofizite (o ratacire mai veche, care invata ca Hristos este numai o singura fire) de la granita dinspre persi si arabi, dusmanii Constantinopolului, si va intari, astfel, apararea imperiului. Si, in 633 are loc chiar o invoiala scrisa in acest scop, intre ortodocsi si monofiziti. Iar imparatii Eraclie si Constans II sunt sfatuiti sa dea strasnica porunca, oprind sa se mai scrie sau sa se mai vorbeasca despre una sau doua vointe si lucrari in Hristos. Drept aceea, au si dat imparatii doua hrisoave: Eraclie, documentul “Ectezis”, in 638, iar Constans, documentul “Tipos”, in 648, cu aceasta porunca sub grea pedeapsa. Si astfel, s-a umplut de ratacire tot Rasaritul.
Cel dintai care si-a dat seama de pericol a fost Sfantul Sofronie, calugar din Alexandria, a ajuns patriah in lerusalim, iar, dupa moartea lui, in 638, lupta a fost condusa de Sfantul Maxim.
Deci, afland ca in apus ratacirea aceasta nu a avut loc, Sfantul Maxim s-a aprins, ca de foc, de ravna dumnezeiasca si, mergand din rasarit in apus (641), mai intai in Africa, la Cartagina, si apoi la Roma cea veche (646), i-a indemnat pe cei de acolo, ca, strangand multe sinoade de episcopi, sa marturiseasca dreapta credinta si, dand anatemii dogmele ratacirii monotelite, sa osandeasca si cele doua documente imparatesti, care opreau marturisirea adevarului si sa invete ca primirea ratacirii adevarului insemneaza un ajutor dat la raspandirea ratacirii: “A tainui cuvantul adevarului, insemneaza a te lepada de el.” Si a scris el cuvinte si carti, care adevereau temeiul dreptei credintei, pline de dascalesti dovediri, trimitandu-le pretutindeni in lume.
Acestea aflandu-le, imparatul a trimis oamenii sai, cu putere ostaseasca, in Apus si a prins (653), mai intai, pe Sfantul Martin, episcopul Romei, pe care judecandu-l, l-a surghiunit in Cherson, unde a si murit, iar, peste cateva zile, prinzandu-l si pe Sfantul Maxim cu cei doi ucenici i-a dus la Constantinopol si, gasindu-l vinovat, l-a surghiunit in Tracia (655). Dupa o noua judecata, a fost surghiunit la Perberis. Iar, la cea din urma infatisare, neprimind sa taca despre adevar, a fost osandit sa i se taie limba si mana dreapta, ca sa nu mai poata marturisi adevarul, nici cu graiul nici prin scris, si a fost surghiunit pe toata viata in tara Lazilor (Caucaz). (…)
One Response to “Sf.Maxim Marturisitorul, lupta si marturisirea dreptei credinte”
Interesant post, l-am gasit in timp ce cautam pe google date despre sfantul Maxim, am de facut un referat. Multumesc