Alex Rădescu

Conectează-te prin mine

Schimbarea la Față – Cuvinte de folos

Schimbarea la Față a Domnului aminteste de minunea petrecuta pe muntele Tabor, unde Hristos isi descopera dumnezeirea Sa prin natura umana pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune “Si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina” (Matei 17, 2), in vreme ce evanghelistul Marcu spune ca vesmintele Lui s-au facut albe ca zapada (Marcu 9,3).

Pr. Iachint Unciuleac

Sa nu se laude deci Taborul mai mult decat Golgota, nici bucuria impotriva intristarii. Ci si Taborul si Golgota impreuna sa se veseleasca, si bucuria si suferinta prin Hristos sa se uneasca. Golgota, prin crucea durerii, ispaseste pe pamant pacatele oamenilor. Taborul, prin vapaia luminii de veci, rasplateste dincolo virtutile crestinilor. Caci pe pamant este locul ispitelor, al caderilor, al trudelor si al incercarilor, al rastignirii, al mortii si al invierii – iar dincolo este locul odihnei, al slavei si al vietii de veci.

Aceasta insa nu o intelegea Petru, si ca el nu o intelegem nici noi, oamenii. Dar o fericire necladita pe temelia suferintei nu dureaza decat o singura zi. Dornic de o asemenea fericire, omul se grabeste sa si-o faca cu mainile sale. Isi acopera gropile in cale, isi seamana flori in locul spinilor, niveleaza mormintele, presara in jur aromate, imbraca haine ispititoare, isi umple masa cu indestulare si ochii si buzele si inima cu tot felul de rele placeri. Si stand in pragul casei, isi spune grabit: sunt fericit.

Pr. Constantin Voicescu

Cuvântul pe care l-am auzit de sus, de la Tatal, “Acesta este Fiul Meu, pe Acesta sa-L ascultati”, subliniaza care este rostul acestei sarbatori în viata noastra: Schimbarea Domnului la Fata este chipul schimbarii noastre la fata. Care-i conditia? Pai ne-o spune Tatal însusi. Sa-L ascultam pe Fiul: “Pe acesta sa-l ascultati, daca vreti sa va schimbati la fata!”. Aceasta fiind porunca dumnezeiasca, sigur ca e bine sa ne întrebam daca-L ascultam, sa ne întrebam daca-L ascultam pe Hristos! Veti zice: “Cum sa stiu daca-L ascult sau nu-L ascult?”. E simplu, întocmai ca-n viata cea de toate zilele: cine asculta de cineva, îl urmeaza pe acela, merge pe urma pasilor lui, face ce a facut si acela. Asa ca aceasta întrebare, daca Îl ascultam sau nu-L ascultam pe Hristos pentru schimbarea noastra la fata, se poate traduce si prin întrebarea daca pentru noi Hristos este cale, este adevar, este viata, daca pentru noi El este Pâinea vietii si Apa cea vie. Sigur ca întrebarile acestea e bine sa ni le punem în fata constiintelor noastre cu curaj si cu nadejde în mila lui Dumnezeu si cu dorinta de a ajunge la aceasta ascultare de Hristos, caci El trebuie sa ne fie totul în viata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *