Alex Rădescu

Conectează-te prin mine

Hackerii au “închis” azi Ucraina. Atacul informatic a vizat și organizații din România

Hackerii au “închis” azi Ucraina. Atacul informatic a vizat și organizații din România

Companii și instituții din România și din alte țări din regiune au fost lovite azi de o nouă amenințare cibernetică de tip ransomware, denumită GoldenEye, care criptează datele utilizatorilor și apoi solicită recompensă. Noua variantă de GoldenEye a făcut deja victime în mai multe țări la nivel global, printre care România, Ucraina și Rusia, conform specialistilor BitDefender România.

Mai multe bănci și companii ucrainene, precum și principalul aeroport și sistemul informatic al guvernului de la Kiev au fost printre țintele atacului cibernetic masiv, care a provocat perturbări ale activității și care a fost descris de un oficial ca fiind cel mai mare din istoria țării.

Spre deosebire de alte versiuni de ransomware, care blochează datele utilizatorilor de pe calculatoarele infectate și apoi solicită recompensă pentru a le reda accesul, noua versiune GoldenEye nu le permite victimelor să mai folosească dispozitivul infectat, dat fiind că, după ce termină procesul de criptare a datelor, forțează calculatorul să se închidă și îl face inutilizabil până la plata recompensei de 300 de dolari.

Ce ne recomanda specialistii BitDefender

– Copii ale datelor de importanță strategică pentru a evita pierderea acestora
– Actualizarea în regim de urgență sistemul de operare la cea mai recentă versiune.
– Actualizarea tuturor programele de pe calculator și evitarea folosirii de software perimat.
– Folosirea unei soluții de securitate performantă și actualizată la zi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *