Alex Rădescu

Conectează-te prin mine

De la Ministerul Comunicațiilor la Telekom: Karoly Borbely, noul Director Public Affairs

De la Ministerul Comunicațiilor la Telekom: Karoly Borbely, noul Director Public Affairs

Telekom Romania il numeste pe Karoly Borbely în poziția de Director Public Affairs, în funcție din 4 iulie 2017. Cu o experiență de peste 12 ani în mediul instituțional, rolul său este de a dezvolta și implementa strategia de public affairs a grupului de companii Telekom Romania, mai ales în ceea ce privește asigurarea unei comunicări transparente și constante cu instituțiile guvernamentale și autoritățile locale.

Karoly Borbely îl înlocuiește în aceasta funcție pe Adrian Diță, care din luna mai a devenit presedinte al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Ca Director pentru Strategie și Corporate Affairs în cadrul Hidrolectrica, funcție pe care deținut-o anterior în intervalul ianuarie 2015 – iunie 2017, a condus unul dintre proiectele strategice ale companiei, acela de listare la Bursa de Valori București. În calitate de Secretar de stat în Departamentul pentru Energie, funcție pe care a deținut-o în perioada martie – decembrie 2014, el a făcut parte din echipa de listare a companiei Electrica la bursele din București și Londra. În perioada martie 2010 – mai 2012, în calitate de Secretar de stat la Ministerul Economiei și Mediului de Afaceri, a coordonat rețeaua de atașați comerciali ai României din peste 80 de țări. Între decembrie 2007 – decembrie 2008 a fost Ministrul Comunicațiilor.
Karoly Borbely este licențiat în management al Facultății de Economie din cadrul Universității Babes Bolyai din Cluj Napoca și a urmat un curs de specializare „Building Businesses in Emerging Markets” la Harvard Business School.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *