Monday, 30 January 2012, 09:23 | Tags: Biserica, Dreapta Credinţă, sarbatoare crestina, Sf. Ierarh Grigorie Teologul, Sf. Ierarh Ioan Gura de Aur, Sf. Ierarh Vasile cel Mare, Sfinţii trei Ierarhi: Grigorie Vasile si Ioan
Cinstim azi trei mari atleţi ai lui Hristos, pe Sf. Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gură de Aur.
“Noi…la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi”
Pr. Sofian:
“…Au învăţat şi ştiinţa veche, păgână, de până la ei şi au adâncit foarte mult sfintele Scripturi care sunt izvor nesecat de înţelepciune şi de idei. Deci această cultură, pe care toţi au avut-o, Vasile, Grigorie şi Ioan, îi uneşte pe toţi. Mai ales că trăiesc în acelaşi veac, veacul IV (…) Au lucrat şi s-au consumat pe ei, aşa cum o lumânare de ceară curată arde luminos şi nestingherit până când se topeşte, până la ultima picătură de ceară. Aşa au lucrat, aşa şi-au mistuit viaţa aceşti mari sfinţi ai Bisericii. Ii prăznuim şi separat, îi prăznuim şi împreună. Ii prăznuim separat pentru că au nişte deosebiri între ei, fără îndoială, sunt trei mari personalităţi. Dar îi sărbătorim şi împreună, pentru că au şi nişte calităţi care îi unesc (…)
Posted in cei ce ne-au dat nume, din carti, Viata religioasa, vremurile noastre | No Comments »