Alex Rădescu

Conectează-te prin mine

DACIA AVGVSTI PROVINCIA

Muzeul Naţional de Istorie a Românie organizează în perioada 13 ““ 14 octombrie 2006 evenimentul DACIA AVGVSTI PROVINCIA. Crearea provinciei” –1900 de ani de la crearea provinciei romane Dacia. Manifestările vor include vernisarea unei expoziţii, organizată în colaborare cu muzee…

Mind the gap

Londra, 4-5 octombrie. Totul a fost pe fugă, am făcut poze din “mers”, am mers cu metroul cât aş face până la Predeal, am mâncat un sandviş de la Starbucks cu 2,40 Lire (dacă îl mâncam înăuntru era 2,70 :).…

London Calling

Melodia asta de la The Clash mi-a tot sunat in urechi după ce am aflat că o să fac o scurtă deplasare in UK pentru Honeywell Technology Day. “Senzaţia” a reprezentat-o zborul cu un business-jet de 7 pasageri între aeroporturile…

Masterat

Colega mea, Jeni (am fost colegi şi în studenţie, suntem si la JN) s-a înscris la Master, deşi e numai îndoieli 🙂 Åži uite aşa mi-am adus aminte că ar cam trebui să mă duc să-mi plătesc taxa de Master…

Saşi şi Cule

Două interesante cărţi se lansează în această săptămână. “Peisajul istoric al satelor săseşti din sudul Transilvaniei” (John Akeroyd) şi un album despre Cule (Luiza Zamora). Akeroyd este un botanist englez care se dovedeşte fascinat de această zonă geografică şi istorică,…