Get Adobe Flash player

De la Sf.Nicolae la Mos Nicolae

Sunday, December 5th, 2010

Sa traiesti, ca adult, noaptea lu' Mos Nicolae cu o emotie care iti aduce aminte de copilarie inseamna ca, din mila Domnului, corola de minuni si frumuseti a lumii inca iti e intreaga. Dar pentru a intelege taina noptii de Mos Nicolae, trebuie sa ne intoarcem la Sfintii Parinti ai ...

Schimbarea la Față a Domnului

Friday, August 6th, 2010

Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. ...

Ajunul Bobotezei

Tuesday, January 5th, 2010

Indelung ne-am pregatit pentru Craciun, pentru Sarbatorile de iarna. Ravna ar trebui sa continue pentru ca, spune Mantuitorul: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

La Tismana, pe urmele Sf. Nicodim

Saturday, December 26th, 2009

Pe 26 decembrie 1406 se nastea in cer Cuviosul Arhimandrit Nicodim de la Tismana, duhovnic al voievodului Mircea cel Batran, reorganizator al vietii monahale din Ungro-Vlahia, stalp de foc al Ortodoxiei pe pamanturile crestine de la nord si sud de Dunare. Vlah de origine, Sf. Nicodim s-a nascut in 1310 la ...

Dosarele luptătorilor mărturisitori

Monday, October 12th, 2009



Sfinţii închisorilor: Vasile Voiculescu

Monday, October 5th, 2009

Vasile Voiculescu, un poet printre sfinţi. Serial Sfinţii închisorilor: *Mircea Vulcanescu *Daniil Sandu Tudor * Teodor M. Popescu

Plumbuita

Wednesday, September 30th, 2009



Sfinţii închisorilor: Victor Feneşiu

Monday, September 28th, 2009

Victor Feneşiu, un suflet alb pentru Valea Neagră. Serial Sfinţii închisorilor *Mircea Vulcanescu *Daniil Sandu Tudor * Teodor M. Popescu

Tine mintea in iad si nu deznadajdui

Thursday, September 24th, 2009

Crestinii praznuiesc azi (si) pe Sf.Siluan Athonitul, trecut la Domnul in 1938. Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinţa lui Dumnezeu. Si parintele Rafail Noica este un ucenic al Sf. Siluan Athonitul.

Tăcerea

Thursday, September 24th, 2009